Autor: Cristina Negrea

Sunt norocoasă să întâlnesc atâția oameni minunați în cabinet, iar Valentina m-a surprins cu un articol realizat de ea în urma procesului terapeutic.

Îți mulțumesc că ai împărtășit cu noi informații relevante acumulare în urma ședințelor de psihoterapie.

Vă invit la lectură:

Copilăria reprezintă perioada cea mai frumoasă și cea mai pură din viața fiecărei persoane. Însă, fără să conștientizăm, fiecare eveniment fie el fericit sau mai puțin plăcut își pune amprenta în dezvoltarea noastră ca persoane.

În interiorul nostru există două părți: copilul interior și adultul de astăzi. Acestea două formează persoana noastră din prezent. Dacă copilul interior a fost rănit în trecut, sau nu a avut anumite nevoi îndeplinite la timp, acesta va domina peste adultul de astăzi și va influența felul în care suntem sau în care luăm decizii, în timp ce adultul de astăzi va fi strâmtorat într-un colț al minții, iar puterea lui va fi limitată. Din această cauză, uneori, unele decizii pe care le luăm sau anumite lucruri pe care le facem sunt realizate de partea mai puțin dezvoltată din punct de vedere emoțional.

De asemenea, copilul interior se comportă ca un burete, care absoarbe moravurile celor din jur sau cuvintele care i-au fost adresate, însă nu are capacitatea de a le trece printr-un filtru personal, astfel că le va proiecta și în comportamentul adultului de astăzi. De-a lungul timpului, aceste lucruri pot deteriora atât starea psihică, cât și starea fizică. Organismul va începe să tragă semnale de alarmă, astfel că pot să apară diverse simptome precum sentimente de panică, stări de greață, palpitații sau insomnii. În general, oamenii tind să caute răspunsuri în medici însă, doar în final, după multe cercetări și în momentul în care rezultatele  ies perfect, se gândesc că poate problema se află la nivel mental.

Prin intermediul terapiei, psihologul potrivit te va ajuta să echilibrezi balanța dintre cele două părți, prin abordarea traumelor din trecut, discutarea lor și în final, vindecarea lor.

Cea mai bună vindecare este cea prin cuvinte. Pentru că majoritatea tindem să ținem problemele pentru noi, pentru a nu îi încărca și pe cei apropiați cu ele, acestea se adună și la un moment dat psihicul nostru poate ceda. Cea mai bună soluție este mersul la terapie. Aici vei găsi un om bine pregătit, care e acolo pentru tine fără să te judece. De asemenea, fără să îți dai seama va deveni cel mai intim prieten, care îți cunoaște toate secretele și care te va ghida pe drumul tău în dezvoltare și evoluție.

Mersul la terapeut nu este un lucru de care să ne temem, acesta reprezintă cel mai bun cadou pe care ți-l poți oferi. Partea bună este că nu ești blocat într-un singur loc. Astfel că dacă simți că nu rezonezi cu psihologul ales, poți oricând să apelezi la altul până vei găsi compatibilitatea pe care o cauți.

Alege să mergi la terapie, dacă nu pentru tine cel din prezent, fă acest lucru pentru copilul din trecut care a suportat și asimilat fiecare rană în parte, și pentru adultul din viitor care merită să nu treacă la nesfârșit prin epuizare, singurătate sau tristețe.

Credits to Valentina Ialama

Ne naștem cu o mare dependență de părinții noștri. Avem nevoie ca aceștia să aibă grijă de noi. Nevoia de siguranță este fundamentală, iar părinții joacă un rol decisiv. Mai exact, ei trebuie să fie atenți la ce simțim și să ne ofere hrană, apă, căldură, joacă. Pe măsură ce copilul crește nevoile lui evoluează. Copilul care nu a trăit siguranța va deveni un adult cu frică de intimitate și neîncredere. Se va proteja, se va apăra, se va simți rănit și va răni.  Astfel, primele noastre relații de atașament cu mama, tata sau bunicii noștri ne modelează reprezentarea emoțională a iubirii, a afecțiunii.

În foarte mare măsură, ne îndrăgostim, ne alegem partenerul, ne simțim atrași față de cineva care ne reîntoarce la vechile noastre experiențe emoționale: alegem familiaritatea. A iubi este o abilitate care depinde în mare măsură de cum am fost iubiți de părinții noștri, de cum s-au iubit ei, de istoria iubirii în familia noastră. Surprinzător la cei care au trăit abuzul, este faptul că sunt atrași tocmai de parteneri abuzivi, care resping, îi abandonează și le oferă atenție în mod condiționat. În asta constă chimia lor sexuală și emoțională. Abuzul înseamnă traume emoționale care se vindecă după ani de terapie sau muncă proprie până ce ajungi să îți recapeți încrederea. Iar partenerul tău nu te poate vindeca, cu toată bunăvoința și înțelepciunea lui. Tu însă poți face acest lucru pentru tine și în definitiv pentru voi.

Stilul de atașament reprezintă unul din factorii importanți în satisfacția relației și în rezolvarea conflictelor de cuplu. Experiența din copilărie influențează cu adevărat dezvoltarea atașamentului. Atașamentul securizant este cel mai „sănătos” din punct de vedere emoțional. Adulții caracterizați de acest stil, sunt capabili să comunice cu partenerul, tolerează mai bine ambiguitatea, se simt confortabili cu apropierea și cu nevoia lor de ceilalți. Totuși, destul de des întâlnim atât la noi, cât și la ceilalți, stilul de atașament anxios și evitant.

Cum se exprimă un atașament anxios?

Un adult cu stil de atașament anxios caută să fie foarte apropiat de partener, dar se teme totodată că partenerul nu dorește și el tot atât de multă apropiere. Din acest motiv, devine foarte atent și vigilent la orice semn din partea celuilalt și trăiește o teamă constantă ca partenerul ar putea fi atras de altcineva. Stilul acesta se dezvoltă atunci când părintele a fost inconsecvent în decizii. (ex: „Dacă mă superi, plec și nu mă mai întorc”).

Cum se exprimă un atașament evitant?

Un adult cu stil de atașament evitant consideră că intimitatea duce la pierderea independenței și din acest motiv nu își ia angajamentul pentru o relație de cuplu autentică. Deși își dorește intimitatea, totuși prea multă apropiere îl stânjenește și îl face să țină partenerul la o distanță confortabilă. Distanța poate fi fizică, dar de cele mai multe ori este emoțională prin lipsa deschiderii și a comunicării clare a ceea ce simte el. Un adult cu stil de atașament evitant se dezvoltă atunci când părinții sunt distanți, rigizi, insensibili, iar copilul  devine la rândul său detașat. (de ex: „Poți să plângi cât vrei, n-am timp acum de tine”).

Atât persoanele cu atașament anxios, cat și cele evitante adoptă adesea o postură de control asupra altora. Odată ce ai fost obișnuit în familie cu critica și ai primit atenție doar atunci când ai greșit, îți dezvolți o sensibilitate acută la greșeală și ai tendința de a domina partenerul prin control, cicăleală, critică.

Cum funcționează aceste stiluri de atașament în relații?

Cel care trăiește teama de abandon (anxiosul) tânjește după apropiere și se îngrijorează excesiv pentru relație, are tendința de a controla partenerul și relația, iar cel care trăiește teama de sufocare (evitantul) are adesea accese de furie și se simte amenințat de nevoile emoționale ale celuilalt, așa că alege să se retragă, să evite. Cu cat evită mai mult apropierea, cu atât partenerul care trăiește teama de abandon se apropie mai mult, ceea ce duce la un cerc vicios: unul se ține agățat de partener, iar celălalt fuge. Primul pentru că percepe abandonul, respingerea, iar al doilea pentru că se simte sufocat. Amândoi au nevoie să schimbe ceea ce fac.

Stilul de atașament se poate schimba pe parcursul vieții. Odată ce descoperi mecanismele de apărare pe care le-ai folosit în relațiile tale, poți începe să lucrezi la noi abordări sperând ca, în timp, să poți trece de partea celor cu tipar securizant, care văd frumusețea intimității, vulnerabilității și încrederii într-o relație. 

De ce este important să conștientizăm trecutul nostru?

Pentru că devenim reactivi atunci când există ceva între noi pe care încă nu l-am reparat, nu l-am înțeles, nu ni l-am asumat și iertat. Trecutul ne influențează modul în care ne raportăm față de partener: „Îți arăt cât de minunat/ă sunt prin câte fac pentru tine”. Și asta pentru că deseori, în trecut, ai învățat că nu ești demn de iubirea necondiționată. Te simți bun, valoros dacă și numai dacă cel de lângă tine îți dă dreptate, te aprobă sau face ca tine. De ce? Pentru că acceptarea necondiționată ți-a lipsit în copilărie.

De ce devenim critici cu partenerul care a fost la piață și a cumpărat un fruct stricat? Deoarece în copilăria ta era inacceptabil să greșești și, mai mult decât atât, trebuia să-ți arăți aprecierea doar când celălalt a făcut ceva cu adevărat deosebit.  Pentru tine, cel care ai avut un părinte foarte critic și vigilent, a merge la piața e ceva normal, ce nu merită apreciere.  

O relație funcțională reprezintă o legătură între doi adulți care știu cine sunt, ce nevoi și granițe personale au, care pot să-și asume trăirile, gândurile și alegerile. Cu cât suntem mai autonomi, mai în contact cu noi, dar nu la modul egoist, ne vom simți mai puțin răniți de partener, mai ales pentru lucrurile mărunte care ne reactivează. Singura cale de evoluție și creștere personală este propriul efort de reflecție și transformare.

Poate cea mai dificilă parte a acestei pandemii este incertitudinea din toate punctele de vedere. În această perioadă putem întâmpina dificultăți, atât la nivel fiziologic (tensiune musculară, dureri de cap, insomnii, oboseală, agitație), cât și la nivel mental (dificultăți de concentrare, probleme de memorie) și emoțional (schimbări bruște de dispoziție, irascibilitate, neliniște, frică).

Un studiu recent realizat pe populația din China în urmă pandemiei a evidențiat faptul că persoanele între 18-30 și cele peste 60 de ani au resimțit cel mai putenic distresul psihologic. Acest lucru se explică prin faptul că tinerii tind să obțină o cantitate mai mare de informații din social media și asta poate accentua starea negativă. Astfel, este necesar să acordăm o atenție sporită știrilor și surselor din care ne informăm. În ciuda convingerii că suntem persoane independente, contextul social ne influențează.

Ce erori putem face din punct de vedere psihologic în această perioada?

„Nu cred ce se spune, dar ascult sau citesc despre asta”

 Oamenii resping inițial argumentele susținute de surse cu grad scăzut de credibilitate, dar cu trecerea timpului mesajul rămâne în memorie. Astfel,  uităm sursa, dar ne amintim ideea  și în timp, ajungem să o aprobăm.

De exemplu, dacă un student citește în ziarul local un mesaj ce recomandă un nou volum de psihologie, înainte de a observa că ceea ce părea o recenzie este de fapt o reclamă, s-ar putea ca pe moment să respingă mesajul (sursă cu nivel scăzut de credibilitate), dar peste câteva săptămâni, văzând noul volum într-o librărie, să-l cumpere, amintindu-și doar că a citit o recenzie care recomanda manualul, dar uitând că mesajul citit a fost de fapt o reclamă.

Astfel, în această perioadă există posibilitatea apariției acestei erori în ceea ce privește știrile la care ne expunem.

„Mie nu mi se poate întâmpla”

Cei mai mulți dintre noi ne construim niște filtre cu ajutorul cărora ne simțim speciali și deasupra mediei. Cu alte cuvinte, uneori avem o imagine distorsionată despre realitate. Eșuăm în a ne lua minime precauții pentru a evita consecințele nedorite, cu presupoziția că “mie nu mi se va întâmpla”. Ne asumăm riscuri de sănătate, crezând că suntem mai puțin vulnerabili decât ceilalți. Această credință este împărtășită de cei mai mulți oameni. Consecința este că devenim și mai vulnerabili la forțele situaționale, tocmai pentru că le subestimăm puterea și o supraestimăm pe a noastră.

Astfel, ideea că eu nu o să mă contaminez cu acest virus deoarece am noroc în viață ar fi bine să fie privită mai atent și să ne dăm seama că suntem influențați când spunem asta. Pentru a ne proteja e necesar să respectăm regulile de igienă și măsurile luate de autorități. Sigur, este important să nu trecem nici în extrema cealaltă în care să devenim panicați. Înțelegerea situației în ansamblu din toate punctele de vedere, ne va oferi un echilibru.

Confuzia dintre singurătate și izolare socială

Atât singurătatea, cât și izolarea socială sunt constructe independente și unul poate avea loc fără celălalt. De exemplu, unele persoane pot fi izolate dar mulțumite cu minimum de contacte sociale, în timp ce alții se simt singuri în ciuda contacului social. Izolarea socială poate fi o variabilă cuantificabilă, însă singurătatea este o stare emoțională subiectivă. Singurătatea se asociază cu niveluri mai mari de stres, cu o calitate mai redusă a somnului și cu imunitate mai scăzută. Izolarea socială nu a avut aceste efecte. 

Contează cum ne simțim. Dacă ne gândim că e o situație temporară, pe care ne-am asumat-o împreună pentru un scop comun, ar trebui să ne simțim mai mult ca oricând parte dintr-o comunitate solidară, adică oricum, dar nu singuri. Iar dacă, totuși, ne simțim singuri, să încercăm să ne reglăm stresul (prin activități, exerciții de respiratie, discuții etc) deoarece în felul acesta ne vom proteja și imunitatea. Cât despre izolarea socială, aceasta poate fi combătută foarte ușor pentru că avem foarte multe mijloace de comunicare la îndemână.

Ce este contagiunea emoțională?

Contagiunea emoțională este procesul prin care, inconștient, suntem afectați de emoțiile celor din jur. Emoțiile negative sunt la fel de contagioase precum virusul. Oboseala, frica, panica, influențează capaciatea de a gândi rațional, de a fi creativ, de a ne concentra atenția pe adevăratele priorități.

Contagiunea emoțională e implicată şi în răspândirea emoţiilor în reţelele sociale.  Acest aspect a fost susţinut într-un experiment în care, vreme de o săptămână, a fost manipulată informația din punct de vedere emoțional a postărilor din „News Feed” de pe o rețea de socializare, la un eşantion de aproape şapte sute de mii de utilizatori. Grupurile experimentale au văzut preponderent postările cu conotaţie emoţională pozitivă sau negativă ale prietenilor. S-a observat că participanţii au postat, la rândul lor, mai multe mesaje cu aceeaşi valenţă emoţională ca a postărilor la care au fost expuşi. Aceste procese ar putea explica cum ne contaminăm cu emoţiile altora, chiar şi în mediul virtual.

Cum putem să ne apărăm?

Reglarea emoțiilor e un proces în mare parte voluntar. Primul pas ar fi să devenim mai conștineți de ce simțim în fiecare moment. Asta înseamnă să avem capacitatea de a ne observa propriile emoții. De aceea, și în condițiile în care suntem asaltați de informații despre evoluția acestei epidemii, ar trebui să ne alegem cu mare grijă sursele din care ne informăm pentru că de informațiile de la care plecăm depind emoțiile și interpretările noastre.

Este o perioadă dificilă pentru toți, iar suportul social este cel mai bun antidot, să ne reconectăm social, să vorbim mai des cu cei dragi. Izolarea socială ne predispune să avem trăiri negative. Ne este mai greu să facem față tristeții, confuziei sau anxietății dacă suntem singuri, decât dacă împărtășim aceste emoții cu ceilalți. Nu putem controla ce se întâmplă cu această criză, dar putem controla planurile noastre de zi cu zi care au un efect semnificativ asupra stării noastre de spirit. Oamenii care își exprimă frecvent mulțumirea sunt mai sănătoși din punct de vedere fizic, sunt mai optimiști, își îndeplinesc mai ușor obiectivele, se simt mai bine și își ajută mai des semenii. Este o situație temporară la care ar fi indicat să muncim și mental pentru a ne adapta!

De-a lungul timpului, România a trecut prin numeroase schimbări și încercări, însă fiecare dintre noi și-a continuat viața, fiind ghidat de propriul scop. Noul virus a determinat un context similar pentru majoritatea populației, însă diferit din punct de vedere psihologic. Cercetările sugerează că putem să ne provocăm o schimbare fiziologică dacă adoptăm în mod intenționat o expresie facială. Cu alte cuvinte, impunându-i feței să afișeze un zâmbet, în creier se declanșează o activitate specifică fericirii. Reacția creierului este în concordanță și cu emoția de tristețe. Pentru a învăța să trăim în izolare, e important să conștientizăm schimbările din corpul nostru.

De ce unii nu reușesc să iasă din această panică?

În primul rând, este vorba de structura noastră, iar persoanele care se îngrijorează excesiv de mult, care sunt mai pesimiste și mai temătoare, pot fi afectate mai ușor. Însă aceasta nu este o scuză, scopul fiind conștientizarea felului nostru de a fi încă dinaintea apariției acestui virus. Din cauza faptului că suntem acaparați de știri ce abordează tema pandemiei, creierul nu mai percepe în aceeași măsură și aspectele plăcute din viața noastră. E ca și cum vă spun să vă gândiți la culoarea roz, la hainele pe care le aveți de această nuanță, la câteva detalii, iar apoi tendința noastră va fi mai mare să observăm această culoare. Pe același mecanism funcționează și receptivitatea noastră la știri: cu cât ne axăm doar pe negativitate, cu atât vom ajunge să observăm doar lucrurile rele, inclusiv în interacțiunea noastră cu cei dragi.

Doar eu sunt panicat/ă?

Nu, cu toții trăim o teamă, ceea ce este chiar normal. Dacă nu am simți asta, ar fi o problemă. Diferența o face felul în care o percepem. Una este să spunem „mi-e teamă”, iar alta este „sunt îngrozit de frică”. Dacă simțim teamă, putem gestiona celelalte emoții, însă panica ne ingheață și ne face să fim disfuncționali. Haideți să fim mai atenți și la limbaj în perioada aceasta.

Cum ne afectează frica?

Studiile arată că atunci când trăim frică, se secretă mai mult cortizol care în timp poate afecta sistemul nostru imunitar. Un nivel crescut al acestuia înainte de culcare întârzie instalarea somnului și scade considerabil și calitatea acestuia.

Fiecare dintre noi primește la naștere partea sa de neurochimie genetică care ne ajută să ne reglăm emoțiile. Nivelurile optime ale acestor substanțe neurochimice ne permite să gestionăm stresul vieții normale. Serotonina servește ca sedativ natural. Ne calmează, ne liniștește mintea, scade anxietatea, iritabilitatea și supărarea. Dacă nivelurile de serotonina sunt normale, este mai ușor să controlăm reactivitatea, putem menține o perspectivă pozitivă. Atunci când nivelul serotoninei este scăzut suntem anxioși, reactivi, perspectiva noastră este sumbră și suntem mai axati pe evenimente negative, fiind predispuși la furie.

Transformarea emoției nu înseamnă evitare și nici ascunderea ei sub preș. Hormonii, neurotransmițătorii și toată forța sistemului nervos central lucrează pentru a elibera emoția (de exemplu frica), în timp ce tu încerci în mod conștient să o suprimi. Este ca și cum ai conduce cu un picior pe accelerație și celălalt pe frână, nu te duce nicăieri și poate face mult rău. Astfel, este important să conștientizăm emoțiile din corpul nostru, să le validăm și să le gestionăm. Dacă punem un accent atât de mare pe mediu, e ca si cum tu n-ai putea fi niciodata sursa schimbărilor.

În plus, cercetarile au arătat și faptul că, până la vârsta de l an, copiii ale caror mame sufereau de depresie manifestau și ei același tipar: mai puține emoții pozitive.

Felul în care ne comportăm în această perioadă îi afectează și pe cei din jur. Să nu uităm că ne dorim să-i protejăm pe ceilalți, iar pentru a face asta e important să învățăm noi strategii de relaxare.

Ce putem face în această perioadă?

1. Structurează-ți ziua

Este important să avem un scop clar. Să nu uităm ce ne-am propus la începutul anului, ce planuri avem și cum poate această perioadă să contribuie la dezvoltarea noastră. Țineți cont că activitățile sunt importante pentru sănătatea noastră mentală. Tratarea cu superficilitate a acestei perioade, ne poate afecta.

• Scrie o listă cu activitățile dorite

De exemplu:

-fac 20 de minute exerciții fizice (ajută foarte mult la reducerea tensiunii)

-citesc 30 de pagini

-fac curat

-scriu un articol

-fac activități cu copilul meu

-mă uit la un film istoric

Să ne facem zilnic agenda pentru a doua zi și să o respectăm. A avea un orar clar ne ajută să ne menținem sănătoși psihic.

• Oprește știrile în timpul activităților

Chiar dacă nu suntem atenți, derularea știrilor negative pe fundal are un impact asupra stării noastre de spirit. Pentru a nu fi influențați negativ, ar trebui să limităm și orele la care ne uităm la televizor, și în acest fel ne-am controla mult mai bine viața.

Cercetătorii din psihologia socială, care studiază cum sunt afectați oamenii de reclame și marketing, au condus o serie de studii asupra vulnerabilității. Aceștia au descoperit că subiecții care considerau că nu se lasă influențați de reclamele înșelătoare și spuneau că nu sunt vulnerabili la mesajele lor, erau de fapt cei mai vulnerabili. Explicația dată de cercetători acestui fenomen este următoarea: iluzia vulnerabilității subminează tocmai comportamentele care ar fi asigurat subiectului o mai mare protecție în fața mesajelor publicitare.

• Folosește în mod constructiv tehnologia

Importanța apartenenței și a legăturilor profunde cu ceilalți este întărită de însăși chimia creierului nostru și, tocmai de aceea, suferința pe care o provoacă lipsa legăturii emoționale este una reală și concretă.

Este posibil să simțim absența discuțiilor cu cei dragi. În ziua de azi avem oportunitatea de a ne vedea video și de a păstra legătura cu ei. Încercați să vă reconectați cu ceilalți, cautând noi subiecte de discuții, evitând știrile de actualitate. De asemenea, au apărut multe activități virtuale în această perioadă. Teatrele au început să difuzeze spectacole online. Vă îndemn să căutați, merită!

• Ia-ți timpul tău

Izolarea la domiciliu în cuplu sau în familie poate aduce și o stare de tensiune. Nu suntem obișnuiți să petrecem atât de mult timp în casă. Astfel, planificați activități pe care să le faceți împreună, dar la fel de important este ca partenerii să-și lase spațiu unii altora.

• Nu lua decizii radicale

Perioada aceasta ne poate afecta felul în care procesăm anumite informații. Încercați să păstrați un mediu cald și liniștit acasă.

• Cere ajutor de specilitate

Dacă simți că nu mai poți face față acestei stări, cere ajutorul unui psiholog. Există platforme ce oferă suport gratuit.

• Nu-ți sabota momentele de bucurie

Niciodată nu vom fi cu adevărat pregătiți pentru a pierde pe cineva drag nouă. Nu transforma fiecare ocazie de a simți bucurie într-o repetiție pentru catastrofă. De fapt, în acest fel ne diminuam rezistența la suferință. De fiecare dată când ne permitem să ne bucurăm din plin de ceva, ne dezvoltăm reziliența și cultivăm speranță. Bucuria devine parte din noi înșine iar cand se întâmplă ceva rău și asta este inevitabil, vom fi mai puternici.

În cazul în care copilul ar renunța să mai încerce atunci când se ridică pentru prima dată în picioare și cade, el nu ar învăța niciodată să meargă. Haideți să învățăm să trăim și altfel. Și eu stau acasă!

Crăciunul…ce sărbătoare frumoasă! Totuşi, este o perioadă încărcată emoţional şi merită să discutăm puţin despre acest subiect.

O serie de studii au evidenţiat faptul că stările de anxietate, singurătate şi neajutorare predomină în această perioadă. Mitul des întâlnit este acela conform căruia ceilalţi au o sărbătoare minunată, o familie perfectă, imagine întărită de social media. Reclamele la tv accentuează nevoia de a fi mereu cu cei dragi, iar facebook-ul prietenilor pare să fie plin cu postări ce atrag atenţia. Din punct de vedere medical, statisticile din spitale evidenţiază faptul că decesele cresc în proporţie de 22% în săptămâna dinaintea Crăciunului comparativ cu media anuală (Keatinge and Donaldson 2004),

Crăciunul este o sărbătoare sfântă ce implică o serie de valori transmise cultural. Iţi doreşti să fii calm, să oferi mai multă compasiune, să fii mai indulgent, să îţi controlezi impulsurile, dar toate acestea sunt greu de manifestat atunci când obligaţiile sociale cresc, îngrijorările financiare se instalează şi apare presiunea timpului. Astfel, neliniştea începe să se zărească şi starea de bine să scadă.

De asemenea, să cumperi cadouri e frumos, iar starea de bine e prezentă până într-un anumit punct.  Persoanele care cheltuiesc mulţi bani înaintea Crăciunului raportează un nivel foarte mare de stres, prezenţa multor emoţii negative şi o stare de bine scăzută în perioada vacanţei (Carter and Gilovich 2012; Manolis and Roberts 2012; Richins and Dawson 1992; Roberts and Clement 2007; Van Boven 2005). Explicaţia pentru cei materialişti este simplă: aceştia sunt nemulţumiţi cu standardul vieţii lor deoarece tind să se compare cu cei care au mai mult decât ei ajungând să aibă sentimente de neredreptate şi invidie Sirgy (1998). Dorindu-şi tot mai mult, nevoile psihologice de bază nu vor fi satisfăcute, iar stările depresive pot apărea.

Mai mult, magazinele au nişte strategii foarte bine dezvoltate. Deseori la televizor copiii văd o reclamă la o jucărie, părintele îi promite că i-o va cumpăra, dar când ajung în magazin, aceasta nu mai este pe stoc. Vânzătorul le oferă ceva asemănător, dar imediat după sărbători jucăria apare în magazine, iar părintele este nevoit să i-o cumpere deoarece i-a promis.

De asemenea, studiile demonstrează că religiozitatea şi afilierea la grupul creştin reprezintă un factor protector în ceea ce priveşte declinului stării de bine în perioada Crăciunului. Fagley (2012) a evidenţiat faptul că aprecierea este un predictor esenţial al satisfacţiei vieţii, iar mersul la Biserică poate creşte sentimentul de apreciere şi de apartenenţă la un grup.  

Ne pierdem în goana după lucruri materiale şi uităm esenţa acestei sărbători. Anul acesta poţi schimba ceva şi poate fi altfel. Poţi să investeşti în starea ta de spirit şi a celor dragi.

Am prezentat acest articol tocmai ca să observi multitudinea aspectelor care ne pot influenţa. Primul pas este să conştientizezi cât de mult aceste stări ne pot afecta, iar apoi să îţi aminteşti că atunci când erai copil aveai toate resursele de a râde cu poftă. E timpul să fii din nou acel copil! Crăciunul se apropie!

A fi terapeut înseamnă a-l ajuta pe client să descopere ceea ce încearcă să exprime prin tulburările sale, ceea ce nu putea transmite altfel decât prin suferințe manifestate, deoarece barierele sale morale, sentimentele de culpabilitate inconștiente nu îl lăsau să se exprime altfel.

• Emoțiile în viața de zi cu zi

În funcție de experiențe, ne formăm anumite strategii de a reacționa la emoții. De exemplu, preferăm să ne ferim de situațiile neplăcute sau evităm reamintirea evenimentelor dureroase. Totuși, cea mai eficientă strategie de reglare emoțională este reevaluarea: oferirea unei noi interpretări evenimentului. Într-un studiu, creierul participanților a fost monitorizat în timp ce ei priveau fotografii triste, precum o femeie ce plângea la o înmormântare. Ulterior li s-a cerut participanților să își imagineze că femeia din fotografie a fost mai degrabă la o nuntă și nu la o înmormântare. Când participanții au privit pentru prima dată imaginea, o structură a creierului implicată în perceperea fricii, a furiei și a altor emoții (amigdala), a fost activă. Ulterior, prin monitorizarea creierului, s-a observat încetarea activității ei. Cu alte cuvinte, particianții au influențat activitatea acesteia în mod conștient doar prin interpretarea pozei într-un mod diferit. Astfel, putem observa controlul pe care îl avem asupra corpului nostru, ceea ce susține ideea că emoțiile influențează starea noastră de sănătate. Terapeutul este cel care observă mecanismul de reglare emoțională și  împreună cu clientul, identifică un alt mod de interpretare a evenimentelor.  

• Neuroștiința și psihologia

Fericirea, tristețea, coordonarea mișcărilor sunt rezultatele procesării informațiilor în care sunt implicați neuronii. Astfel, fiecare neurotransmițător influențează gândul, emoțiile și comportamentul într-un mod diferit. De exemplu, dopamina este implicată în motivație, în reglarea comportamentului și în perceperea plăcerii. Adicțiile, precum jocurile de noroc, drogurile, iar mai nou dependența de facebook, sunt situații în care dopamina este implicată. Serotonina are un efect determinant în reglarea somnului, în controlul impulsurilor, în comportamentul agresiv și în pofta de mâncare. Un mic dezechilibru a neurotransmițătorilor poate afecta comportamentul într-un mod dramatic. Depresia poate fi un rezultat al deficitului de serotonină, iar uneori medicația este absolut necesară și eficientă. Totuși, imaginați-vă că ați petrecut câteva nopți fără să puteți adormi, gândindu-vă la o persoană dragă recent internată în spital cu o boală gravă. A lua un medicament prescris de doctor vă poate ajuta să adormiți, dar putem concluziona că insomnia dumneavoastră a fost cauzată de lipsa pastilelor? Cu siguranță, nu. Anxietatea și insomnia au fost determinate de modul în care a fost interpretată acea veste, iar prin terapie putem să învățăm un alt mod de abordare a evenimentului. Spitalul „Sfântul Constantin” se bazează pe o colaborare între psiholog și psihiatru, implicând atât evaluarea, cât și psihoterapia.   

• Perceperea unui eveniment negativ

Există o predispoziție spre evaluarea unor situații în mod negativ, privind un eveniment intern, stabil și global. De exemplu, un student care ia o notă mică își poate spune că este lipsit de inteligență (intern), că nu va putea schimba asta vreodată (stabil) și că totul va duce la un eșec indiferent de efortul depus (global). O altă persoană, poate avea o interpretare diferită, atribuind nota la o cauză externă (profesor slab), instabilă (nu am învățat lecția) și specifică (un subiect plictisitor). Psihologul observă acest tipar și propune un alt mod de abordare a situațiilor din viața clientului.   

• A trăi în armonie este o abilitate care se învață

Psihoterapia reprezintă o interacțiune între terapeut și client, scopul acesteia fiind identificarea cauzelor ce duc la stări emoționale neplăcute și comportamente dezadaptative. E posibil să îți dorești o viață armonioasă alături de cei din jur, lipsită de relații tensionante în mod constant. Terapia este o șansă prin care poți să descoperi lucruri noi în modul de a percepe viața. De exemplu, călătorind cu avionul, știi că la începutul fiecărui zbor, te ia în primire personalul de la bord care trece în revistă instrucțiunile de siguranță. În acel moment, cei mai mulți dintre pasageri se afundă în lectura publicațiilor aflate la bord, pentru că au mai auzit instrucțiunile. Astfel, rețin cazul în care cabina se depresurizează și cad măștile de oxigen. Trebuie să-ți pui masca pe față înainte să ajuți pe altcineva. De ce? Pentru că, dacă nu-ți pui masca, poți leșina și atunci nu mai poți face nimic, nici pentru tine, nici pentru altcineva. Altfel spus, cu cât știi mai multe despre tine, cu atât ești mai capabil să-i ajuți și pe ceilalți și să ai relații armonioase. Înțelegerea modului de funcționare a minții este o resursă esențială pentru noi toți. Psihoterapeutul este acel om care te însoţeşte în procesul cunoaşterii de sine, este alături de tine şi te ajută să îţi fructifici potenţialul.