Rolul tatălui în dezvoltarea copilului

Acesta este un articol ce abordează viziunea asupra rolului patern și importanța tatălui în viața copiilor. Orgoliul sau credința că iubirea se simte și nu trebuie verbalizată nu sunt decât indicii ale evitării emoțiilor, siguranța că asta te face bărbat. Dacă ești tată sau vrei să devii, te invit să citești acest articol de fiecare dată când în mintea ta apar nedumeriri cu privire la necesitatea implicării tale în viața copilului. Tatăl are un rol esențial în confirmarea feminității, dar și în felul în care acesta transmite imaginea unui bărbat puternic fiului său.

De ce mama și nu tata?

O varietate de factori pot influența dezvoltarea personalității unui copil, însă teoriile și cercetările s-au concentrat mai mult pe importanța prezenței mamei și mai puțin pe rolul patern. Cu toate acestea, calitatea relației dintre copil și părinte rămâne un predictor esențial al funcționării psiho-sociale atât în copilărie, cât și în perioada adultă. Pentru o perioadă lungă de timp, iubirea mamei a fost considerată ca fiind unicul factor important în dezvoltarea celui mic (Kagan, 1978; Stearns, 1991; Stendler, 1950; Sunley, 1955). În jurul anilor ’20 echivalentul termenului de părinte devenise doar cuvântul mamă, iar articolele cu privire la familie se axau pe informații legate doar de aceasta (Ellner, 1973). După 1970 a început o recunoaștere a importanței tatălui și a prezenței acestuia în viața copiilor (Biller, 1974, 1993; Hanson & Bozett, 1985, 1991; Hewlett, 1992; Lamb,1986, 1997; Mackey, 1996).

De ce iubirea de tată a fost atât de lipsită de interes pentru mai mult de un secol în cercetările relației părinte-copil?

Rolul patern a devenit un concept cultural având o interpretare proprie și implicații semnificative în comportamentul celor care împărtășesc aceste credințe. E necesar să observăm un aspect important: ambele concepte, mamă și tată, sunt influențate de ce înseamnă  masculinitatea și feminitatea. Altfel spus, cuvântul mamă aduce în prim plan căldură și afecțiune, în timp ce pentru mulți tatăl e văzut ca fiind puternic, rece, dur și mai puțin afectuos (Rohner, 1995). O lungă perioadă de timp s-a crezut că prezența tatălui este nesemnificativă în ceea ce privește dezvoltarea sănătoasă a copiilor (Mackey, 1996). Astfel, internalizarea acestor credințe culturale ca unele personale au determinat consecințe în viața familială. Acestea au fost transmise transgenerațional, având influențe în prezent asupra relațiilor noastre parentale și a stilurilor educaționale.

Ce rol are iubirea de tată?

Perceperea iubirii paterne și grija din partea tatălui reprezintă predictori ai satisfacției atât pentru băieți, cât și pentru fete. Primul gând atunci când ne referim la relația tată-copil poate fi studiul freudian: complexul Oedip vs complexul Electra, subiect cercetat și abordat mult timp în literatura de specialitate. Pe scurt, tatăl joacă un rol important în viața copiilor. Manifestându-și dragostea și sensibilitatea față de fetiță, ea va fi capabilă mai târziu să-și accepte rolul feminin fără anxietate sau vinovăție și să poată oferi iubire bărbatului din viața ei. Un comportament patern adecvat reprezintă o cerință esențială în a finaliza cu succes această fază de dezvoltare a sexualității. Fără participarea paternă, fata poate să își idealizeze tatăl și mai târziu, în adolescență, să asocieze iubirea cu acest sens ideal pe care i l-a dat, să fie incapabilă să iubească și să caute o satisfacție narcisistă în a fi iubită.  

Tații și copiii trebuie văzuți ca părți ale unui sistem social complex în care fiecare îl influențează pe celălalt în mod direct sau indirect. Barber și Thomas (1986), au ajuns la concluzia că afecțiunea fizică în cazul fetelor (ex: îmbrățișările) din partea tatălui și sprijinul general al mamei, sunt cei mai importanți predictori în ceea ce privește încrederea în sine în adolescență. Dacă ne raportăm la băieți, activitățile distractive, dar protective din partea tatălui și prezența mamei reprezintă factori esențiali cu privire la stima de sine. De asemenea,  competențele cognitive și sociale la copiii ai căror tați erau profund implicați în viața lor erau mai dezvoltate decât a celor care nu aveau parte de prezența paternă (Biller, 1981, 1993; Easterbrooks & Goldberg, 1984; Lamb, 1997; J. H. Pleck, 1997; Radin & Sagi, 1982; 1997).

O relație bună dintre o fiică și un tată evidențiază un succes mai mare pe plan școlar și o probabilitate mai mică de a dezvolta tulburări alimentare (Lamb, 1997; Morgan & Wilcoxon, 1998; Perkins, 200; Botta & Dumlao, 2002; Maine, 2004)

A recunoaște importanța prezenței tatălui ar putea motiva mulți bărbați să devină mai implicați în îngrijirea copilului. Simons, Whitbeck, Conger, and Melby (1990) au confirmat faptul că tații au șanse mai mari să se implice în activitățile de zi cu zi ale copilului atunci când ei înțeleg că acest comportament poate avea o influență semnificativă. Cu toate acestea, mulți tați trăiesc cu impresia că prezența lor este mai semnificativă în viața fiului decât a fiicei lor. Astfel, tații tind să petreacă mai mult timp cu băieții lor decât cu fetele (Lamb, 1997; Phares, 1999; Pleck, 1997; Updegraff et al, 2001).

De-a lungul timpului cultura și-a lăsat amprenta, credința falsă că tatăl nu are un impact atât de mare in viața copilului fiind încă prezentă. Scopul acestui articol este să ofere o perspectivă mai amplă asupra dinamicii relației părinte-copil, încurajând gesturile de afecțiune. Dă-ți voie să fii un tată ce își exprimă emoțiile și înțelege nevoile copilui său!

Rolul psihologului

A fi terapeut înseamnă a-l ajuta pe client să descopere ceea ce încearcă să exprime prin tulburările sale, ceea ce nu putea transmite altfel decât prin suferințe manifestate, deoarece barierele sale morale, sentimentele de culpabilitate inconștiente nu îl lăsau să se exprime altfel.

  • Emoțiile în viața de zi cu zi

În funcție de experiențe, ne formăm anumite strategii de a reacționa la emoții. De exemplu, preferăm să ne ferim de situațiile neplăcute sau evităm reamintirea evenimentelor dureroase. Totuși, cea mai eficientă strategie de reglare emoțională este reevaluarea: oferirea unei noi interpretări evenimentului. Într-un studiu, creierul participanților a fost monitorizat în timp ce ei priveau fotografii triste, precum o femeie ce plângea la o înmormântare. Ulterior li s-a cerut participanților să își imagineze că femeia din fotografie a fost mai degrabă la o nuntă și nu la o înmormântare. Când participanții au privit pentru prima dată imaginea, o structură a creierului implicată în perceperea fricii, a furiei și a altor emoții (amigdala), a fost activă. Ulterior, prin monitorizarea creierului, s-a observat încetarea activității ei. Cu alte cuvinte, particianții au influențat activitatea acesteia în mod conștient doar prin interpretarea pozei într-un mod diferit. Astfel, putem observa controlul pe care îl avem asupra corpului nostru, ceea ce susține ideea că emoțiile influențează starea noastră de sănătate. Terapeutul este cel care observă mecanismul de reglare emoțională și  împreună cu clientul, identifică un alt mod de interpretare a evenimentelor.  

  • Neuroștiința și psihologia

Fericirea, tristețea, coordonarea mișcărilor sunt rezultatele procesării informațiilor în care sunt implicați neuronii. Astfel, fiecare neurotransmițător influențează gândul, emoțiile și comportamentul într-un mod diferit. De exemplu, dopamina este implicată în motivație, în reglarea comportamentului și în perceperea plăcerii. Adicțiile, precum jocurile de noroc, drogurile, iar mai nou dependența de facebook, sunt situații în care dopamina este implicată. Serotonina are un efect determinant în reglarea somnului, în controlul impulsurilor, în comportamentul agresiv și în pofta de mâncare. Un mic dezechilibru a neurotransmițătorilor poate afecta comportamentul într-un mod dramatic. Depresia poate fi un rezultat al deficitului de serotonină, iar uneori medicația este absolut necesară și eficientă. Totuși, imaginați-vă că ați petrecut câteva nopți fără să puteți adormi, gândindu-vă la o persoană dragă recent internată în spital cu o boală gravă. A lua un medicament prescris de doctor vă poate ajuta să adormiți, dar putem concluziona că insomnia dumneavoastră a fost cauzată de lipsa pastilelor? Cu siguranță, nu. Anxietatea și insomnia au fost determinate de modul în care a fost interpretată acea veste, iar prin terapie putem să învățăm un alt mod de abordare a evenimentului. Spitalul „Sfântul Constantin” se bazează pe o colaborare între psiholog și psihiatru, implicând atât evaluarea, cât și psihoterapia.   

  • Perceperea unui eveniment negativ

Există o predispoziție spre evaluarea unor situații în mod negativ, privind un eveniment intern, stabil și global. De exemplu, un student care ia o notă mică își poate spune că este lipsit de inteligență (intern), că nu va putea schimba asta vreodată (stabil) și că totul va duce la un eșec indiferent de efortul depus (global). O altă persoană, poate avea o interpretare diferită, atribuind nota la o cauză externă (profesor slab), instabilă (nu am învățat lecția) și specifică (un subiect plictisitor). Psihologul observă acest tipar și propune un alt mod de abordare a situațiilor din viața clientului.   

  • A trăi în armonie este o abilitate care se învață

Psihoterapia reprezintă o interacțiune între terapeut și client, scopul acesteia fiind identificarea cauzelor ce duc la stări emoționale neplăcute și comportamente dezadaptative. E posibil să îți dorești o viață armonioasă alături de cei din jur, lipsită de relații tensionante în mod constant. Terapia este o șansă prin care poți să descoperi lucruri noi în modul de a percepe viața. De exemplu, călătorind cu avionul, știi că la începutul fiecărui zbor, te ia în primire personalul de la bord care trece în revistă instrucțiunile de siguranță. În acel moment, cei mai mulți dintre pasageri se afundă în lectura publicațiilor aflate la bord, pentru că au mai auzit instrucțiunile. Astfel, rețin cazul în care cabina se depresurizează și cad măștile de oxigen. Trebuie să-ți pui masca pe față înainte să ajuți pe altcineva. De ce? Pentru că, dacă nu-ți pui masca, poți leșina și atunci nu mai poți face nimic, nici pentru tine, nici pentru altcineva. Altfel spus, cu cât știi mai multe despre tine, cu atât ești mai capabil să-i ajuți și pe ceilalți și să ai relații armonioase. Înțelegerea modului de funcționare a minții este o resursă esențială pentru noi toți. Psihoterapeutul este acel om care te însoţeşte în procesul cunoaşterii de sine, este alături de tine şi te ajută să îţi fructifici potenţialul.